Un roman in 30 de secunde

Pentru ca asta-i tendinta clientului care vinde ceva, da' habar n-are ce vinde. Baga text, baga date, baga numere de telefon, baga adrese, baga, baga, baga! Si mai baga si niste efecte. Si daca se poate, totul inghesuit (cu icnete) in cele 30 de secunde alocate. 

Ce conteaza ca ascultatorul sta cu (cel mult) o jumatate de ureche pe spotul lui. Nuuuu, toarna-i nene in urechi pana da pe-afara!

Geaba incerci sa-i spui ca un numar de telefon e mai mult decat suficient, ca al doilea e deja abuz, ca turnand cifra dupa cifra omul nu mai intelege chiar nimic. 

Geaba incerci sa-l convingi sa scoata in fata produsul care-l face unic, nuuuu, el iti baga trei rafturi de alimentara in spot. Asa, sa fie. Hai, pune si programu' de lucru, baga si adresa/adresele cu specificatii gen "colt cu...", "vis-a-vis de...", "langa...". 

"Pai, ce facem, le facem reclama altora? Lasa dom'ne, sa stie lumea unde sa vina." 

Pai, daca omul e interesat de tine, te cauta, chiar daca esti mai ascuns. Si-uite-asa isi mananca 40-50% din spatiul alocat cu detalii care-i curg ascultatorului pe langa urechi. 

Cat priveste mesajul, carligul care-ar trebui sa-i aduca clientul in pravalie, e un talmes-balmes total, un zgomot continuu.

"Acu' baga si niste efecte. Cum, nu intra in 30 de secunde? Nooo, nu se poate, ca l-am citit io si intra."

Ii faci pe plac (ca doar plateste, nu?) si mitraliezi textul, inghesui efecte, faci o tocanita si, normal, clientul aude, nu retine si nu intelege nimic, nu vine si tot tu esti de vina, ca n-ai stiut sa-i faci "un amarat de spot publicitar".

Clientu' are intotdeauna dreptate(?)

E un fel de lege nescrisa a vietii, in general, si a publicitatii, in special. Ca doar el are mormanu’ de parale la care tu balesti. Lui ar trebui sa-i ridicam o statuie si pe el sa-l preamarim, ca poate ii mai cad din buzunare ceva bancnote, sa mananca si gura noastra. Pentru el ne dam frumos cu vaselina si ne saltam fundurile catre soare, sperand ca, in miscarea de balans, o sa-i mai cada cativa firfirici, sa fie de-un whisky cu energizant intr-un club de fite cu vedere la toata lumea.

Sunt rau si urat si antipatic? Dati un ochi in piata de publicitate si dupa aia dati cu pietre.

Pentru ca nu o data mi s-a intamplat sa ard suturi in pereti si sa scrasnesc cuvinte dulci la vederea unui text care trebuia citit “asa cum e, ca asa vrea clientu’”. Cum sa spun eu “ca clientu”(sic!) e agramat, n-are logica, n-are bun simt sau arunca banii pe fereastra? Daca pierdem banu’, daca se duce in alta parte? Imi amintesc de perioada cand, pentru client, publicitatea insemna “firma Gigi SRL vinde ace brice si carice”. Eu ma gandeam la spoturi jucate, cu pont si carlig. “Da’ nu, ce-i aici, teatru?” Ma gandeam la sloganuri. “Da’ ce ma, nu ne-am saturat de 45 de ani de sloganuri?” Ma gandeam la coloana sonora adecvata. “Lasa ma, bag-o p-aia care e acu’ in top!” Din fericire, vremurile si mentalitatile alea s-au cam dus. Din pacate, nu de tot. Si-uite-asa ajung la clientul “the next generation”. Lui i se pare ca expresii de genul “dar asta nu e coada, e sotia mea”, sunt fani si cul. El ia un text, il baga-n Google Translate si gata mesaju’, care e genial, ca doar e facut “afara”. Aveti idee cate texte a trebuit sa inregistrez din nou? Cate fraze strambe si boante a trebuit sa debitez la microfon? De cate ori am inregistrat cu clientul in casca, sa se convinga ca ce? Ca stiu sa pronunt in limba romana? Si sunt convins ca nu numai eu. Da, sunt unii care sunt deschisi la propuneri, imbunatatiri, adaptari. Altii stau pur si simplu cu telefonul la ureche si singura replica e “nu, nu, cititi-o asa cum e scrisa”. 

Din punctul asta de vedere, cei mai OK sunt strainii. Ei realizeaza ca nu inteleg nici limba, nici ritmul, cu atat mai putin subtilitatile si te lasa in boii tai, ca doar esti profesionist si d-aia te platesc, sa-ti faci treaba cum stii tu mai bine. Daca nu se interpune un trepadus autohton care le stie el pe toate… Pentru ca putem vedea “cu urechea libera”, daca-mi permiteti exprimarea, ce se intampla pe canalele de televiziune dublate cand strainii lasa totul la mintea unui “capabil” indigen. “I-am luat banu’, ziua trece, leafa merge.”

Da, stiu ca v-am confuzat nitel. Nici asa nu e bine, nici asa nu e bine, atunci cum o fi bine? Pai, bine-ar fi ca toti cei implicati intr-un proiect sa-si faca treaba profesionist. Dar, pe la noi, stiti cum e, copilul cu multe moase moare cu buricul netaiat.

Nu, nu m-a suparat nimeni recent, e doar o mica retrospectiva. Pentru ca, cei care sunt mai la inceput, sa inteleaga de ce li se intampla uneori lucruri pe care nu le inteleg.